Comunicat de presă lansare proiect

   Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020

Data : 02.03.2018

COMUNICAT DE PRESĂ

FEDERAȚIA NAȚIONALĂ A SINDICATELOR DIN INDUSTRIA ALIMENTARĂ, în calitate de beneficiar, în parteneriat cu S.C. EURO-LINK CONSULTANTS SRL, ASOCIAȚIA CLUBUL SPORTIV “AQUA 1969 BAIA MARE” și ASOCIAȚIA MEGLINE, implementează proiectul:

START – Șansă pentru antreprenori și afaceri durabile

POCU/82/3/7/105266

 Valoarea totală a proiectului: 19.190.157,77lei, Valoarea cofinanțării UE: 16.262.674,37 lei

Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 și se desfășoară pe o perioadă de 36 luni (04 ianuarie 2018 – 05 ianuarie 2021) în regiunea Nord-Vest la nivelul județelor Bihor, Cluj, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu-Mare şi Sălaj.

 Obiectivul general al proiectului îl constituie creșterea gradului de ocupare, facilitarea accesului pe piața muncii și dezvoltarea spiritului antreprenorial pentru 660 persoane prin furnizarea unor măsuri integrate de antreprenoriat, orientate pe creșterea mobilității și a gradului de ocupare a persoanelor șomere, inactive, inclusiv a înființării și dezvoltării unor activități independente non-agricole în  scopul creării de noi locuri de muncă durabile în zonele urbane  din regiunea de implementare Nord-Vest. Dezvoltarea performantă și creșterea sustenabilității a 80 intreprinderi.

În proiect se pot înscrie ca și grup țintă persoane fizice șomere, persoane inactive pe piața muncii și persoane care au un loc de muncă și doresc să înființeze o afacere în scopul creării de noi locuri de muncă prin înființarea unei afaceri non-agricole în mediul urban și au reședința sau domiciliul în mediul rural sau urban din regiunea Nord-Vest.

Rezultatele principale ale proiectului:

  • 1800 de persoane din regiunea Nord-Vest informate privind cultura antreprenorială
  • 660 persoane fizice din regiunea Nord-Vest selectate în Grupul Țintă
  • 660 persoane participante la cursurile de competențe antreprenoriale
  • 80 planuri de afaceri selectate în vederea acordării ajutorului de minimis (subvenții pentru înființarea/dezvoltarea de start-up-uri non-agricole în zona urbană a regiunii Nord-Vest).

Persoanele din grupul țintă vor parcurge un curs de competențe antreprenoriale finalizat cu o diplomă recunoscută la nivel național și european iar cele mai bune 80 de planuri de afaceri vor fi finanțate cu sume de  până la 40.000 Euro,  ajutor de minimis din bani publici, în proporție de 100% pentru derularea afacerii.

Persoanele interesate se pot adresa la următoarele date de contact:

Pentru județele: Bihor și Satu-Mare

FEDERAȚIA NAȚIONALĂ A SINDICATELOR DIN INDUSTRIA ALIMENTARĂ

Tel: 0748 156 146, E-mail: contact@start-afaceri.ro, Website: www.sindalimenta.ro

Pentru județele: Maramureș și Sălaj

ASOCIAȚIA CLUBUL SPORTIV “AQUA 1969 BAIA MARE”

Tel: 0744 678 316, E-mail: antreprenor.plus@gmail.com

Pentru județele: Cluj și Bistrița-Năsăud

ASOCIAȚIA MEGLINE

Tel: 0740.226.724,E-mail: asociatiameglinect@gmail.com

S.C. EURO-LINK CONSULTANTS SRL

Tel: 0758.815.880, E-mail: office@euro-link.ro

Vă invităm la conferința de lansare a proiectului “START – Șansă pentru antreprenori și afaceri durabile”, POCU/82/3/7/105266 ce va avea loc în data de 06.03.2018 la Biblioteca Județeană “Octavian Goga” Cluj, Calea Dorobanților, nr. 104, Cluj Napoca, începând cu ora 10.30.

Dragoș Frumosu,

Manager proiect